Putem purta în fiecare zi câte o mască, una diferită în fiecare
zi. Putem să le alternăm, sau puteam să ne axăm pe o singură mască. În timp,
masca devine din ce în ce mai subțire, din ce în ce mai uzată, îți va ascunde
tot mai puțin adevăratele trăsături și la un moment dat va ceda. Vor ceda toate
și va mai rămâne doar adevărata ta față, care poate fi una frumoasă, dar pe
care nu o va mai aprecia nimeni din moment ce masca ta a căzut înainte de a se
termina balul. Am încercat și eu mai multe, dar de fiecare dată au cedat mult
prea repede. Am rămas fără măști și mă simt mult prea fragilă, simt că și cea
mai nevinovată privire râde de toate defectele mele, simt peste tot oameni care
se apropie de mine în tăcere pentru a mă lovi, simt că în fiecare zi
înnebunesc.
Nu mi-au plăcut
niciodată podurile, poate pentru că amețesc mult prea ușor. Dar astăzi mi-am
găsit liniștea pe un pod. E atât de paradoxal cum îmi găsesc liniștea exact în
ceea ce-mi provoacă cea mai mare teamă. Ar fi fost simplu să mai fac un pas,
apoi.. totul s-ar fi sfârșit. Dar eu nu sunt o lașă, eu nu mai fug. Nu,
de astăzi nu. Pentru că s-a terminat povestea în care iubirea și bunătatea
câștigă pentru că până acum doar în cărți și în filme s-a întâmplat asta.
Mi-a plăcut să spun
„Te iubesc !” doar atunci când simțeam nevoia să o fac, doar atunci când
simțeam asta cu adevărat, iar atunci când am spus-o cuiva, am spus-o din inimă
și pentru că am simțit asta, nu pentru că am vrut să mă joc, nu pentru că am
urmărit ceva. Am vrut să fac într-un fel cunoscute sentimentele mele, dar acum
înțeleg că aceste două cuvinte nu mai au nicio valoare, că pentru unii sunt
rostite în loc de „Bună ziua !”, că „Te iubesc”-ul trebuie demonstrat altfel,
că în aceste momente cuvintele nu mai au nicio valoare.
Și cum poate să-mi
spună un străin că arăt rău, că dorința mea de a slăbi în prostie mă va duce
direct în spital ? Cum poate să-mi spună un străin că se vede pe fața mea că
pierd nopțile, că beau, că mă droghez ? Nu mă cunoaște, știe doar care îmi este
numele, mă privește de la distanță și-mi aplică o etichetă greșită doar pentru
că nu sunt așa cum vrea el să fiu. Și fiecare străin îți pune o altă etichetă,
iar așa te trezești cu o mulțime de etichete false. Nu se gândește nimeni că
poate ai o problemă, că poate nu tu vrei să slăbești așa mult, că poate
cearcănele alea nu înseamnă nopți nedormite din cauza chefurilor, a băuturii și
a drogurilor. Nu, nimeni nu se gândește înainte de a deschide gura, e atât de
ușor să-i criticăm pe ceilalți și atât de greu să ne privim propria persoană. E
atât de greu să ne ținem gura, e atât de greu să nu mai aplicăm niște etichete
doar pentru că n-avem altceva mai bun de făcut.
Schimbarea nu se
realizează peste noapte, dar suntem într-o schimbare continuă, lentă. În fiecare
zi ne lăsăm (sau nu) afectați de diverși factori care în timp conduc la
schimbare. Și te trezești într-o zi că nu te mai recunoști. Dar ne schimbăm, cu
toții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu