Ai să-nțelegi ?

Te-am așteptat atât de mult, încât mi-a venit să plâng. Credeam că și tu mă vei dezamăgi, că nici măcar tu nu-mi vei mai atinge pielea uscată. Te-am așteptat chiar acolo, lângă pomul pe care l-am plantat acum doi ani. Îți amintești că m-am supărat pe tine că nu veneai la timp și trebuia să car singură apă pentru a-l uda ? Dar să știi că te-am iubit și atunci, am iubit întotdeauna ceva ce pot avea doar pentru câteva minute, poate ore, din când în când. Și în acele câteva minute, ore, reușești să mă faci să zâmbesc, să alerg, să râd și să mă simt fericită. Dar astăzi ești rece, ți-au înghețat sentimentele ? Nu mai ai același parfum, mi-e dor de tine. De ce te îndepărtezi atât de repede ? Oare nu-ți place și ție să-mi simți fericirea că te am în sfârșit (doar) pentru mine ? Îmi dai energia de care am nevoie pentru a continua, nu mă părăsi și tu, iubește-mă noaptea târziu când ești singura alinare pe care o mai pot primi, ceartă-mă atunci când greșesc și vino atunci când sunt dezamăgită , fii singura mea alinare, singura mea iluzie.

Te rog să-mi asculți melodia chiar dacă nu am talent, ascult-o pentru că nu am mai împărțit-o cu nimeni, cu tine vreau să o împart, alături de tine vreau să sper, alături de tine vreau să stau, fie că e noapte, fie că e zi. Și e atât de bine să plâng când ești lângă mine, e ca și cum mi-aș elibera sentimentele, ca și cum aș lăsa totul undeva în spate și aș primi noi puteri pentru a continua.

Îți dai tu seama cât de mult însemni pentru mine ? Îți dai tu seama, oare, din niște simple cuvinte cât însemni pentru mine ? Și-ai să mă crezi dacă o să-ți spun că mă ascund uneori de tine sub o mască doar pentru că mi-e teamă de tot ce simt ? Ai să-nțelegi că uneori mi-e frică să-ți spun ce simt ? Și-ai să înțelegi că eu nu sunt cea care se pricepe la cuvinte ? Ai să-nțelegi ?

                                              Ai să-nțelegi, tu, dragă ploaie, cât de mult mi-ai lipsit ?