Poate
că ar fi fost mai simplu să pun pur și simplu capul pe pernă și să încerc să
dorm, dar niciodată nu am ales ce a fost „mai simplu”, mi-a plăcut întotdeauna
să complic totul. Poate că aici am greșit, poate că..poate că nu știu cum e să
faci totul simplu. Să știi că nu mai las lumina lunii să pătrundă în camera
mea, m-a făcut de prea multe ori până acum să-ți simt lipsa. E întuneric.. și
atât. Parcă pot să-ți văd umbra și ochii.. ochii ăia căprui.. de ce te uiți așa
la mine ? Sunt prea goală ? Da.. sunt goală, n-a mai rămas nimic în mine. Ce am
să-ți ofer , ce am avut vreodată de oferit ? Minciuni.. ieftine.
M-am agățat de o melodie și nopți la
rând mi-am udat perna ascultând melodia aia. Am învățat fiecare vers și îl cânt la orice oră din zi. Și țin melodia aia doar pentru mine, n-o dau la nimeni,
sunt egoistă.. chiar și când vine vorba despre o melodie. Iubirea nu-i egoistă,
eu nu știu să iubesc. Poți uita cum se iubește ? Poate că am știut cândva.. și
poate că am uitat..poate că am uitat din momentul în care mi-am dorit să cresc,
să mă maturizez. Sau poate că n-am știut niciodată.
Dar de ce cer ceva ce eu nu pot oferi ?
De ce cer iubire.. ? Așa ceva nu se cere. De ce-ți cer să mă placi pentru tot
ce mi-ar plăcea mie să-ți placă la mine ? De ce-ți cer să-mi fii alături dacă
tu nu mi-ai spus niciodată să te caut dacă am nevoie ? De ce îți cer mai mult
decât poți oferi ? De ce cer atât de multe.. de la niște necunoscuți ?
Necunoscuți.. pentru că am fost prea
ocupată în conceperea viselor mele, și prea puțin interesată de ceea ce-ți
dorești tu, de ceea ce ești tu și ce simți TU. Egoistă.. cred că asta mă
descrie cel mai bine. Și scorpie. Ai râs când ți-am zis că sunt scorpie, dar să
știi că eram sinceră. Te-am ascultat, da.. te-am ascultat, dar nu mi-am deschis
sufletul la timp pentru cuvintele tale, am așteptat întotdeauna altceva. Și
uite-mă aici, într-o cameră goală, întinsă pe marginea patului așteptând.. nimic.
Aștept doar.. un semn, căci nu știu ce să mai fac.
Și „tu” nu ești doar un tu, sunteți
toți cei care ați intrat cumva în sufletul meu, pentru fiecare am câte o
melodie, pentru fiecare am câte un citat, pentru fiecare am câte un gând
noaptea. Pentru fiecare am avut altă minciună, alt sentiment, alte cuvinte.
Aceeași persoană, o mulțime de fețe. Falsă.

Eu nu cred ca esti o scorpie.Cred doar ca esti om si iti doresti intr-adevar sa ai pe cineva care sa te inteleaga ,care sa complice lucrurile la fel de mult cum o faci si tu.Poate ca nu este nimic rau in a fi putin pretentioasa la ceea ce tu iti doresti.
RăspundețiȘtergere" Dar de ce cer ceva ce eu nu pot oferi ? "
Uite ca eu nu cred asta...Se spune ca daca vrei sa fi iubit,trebuie sa iubesti la randul tau,insa imi este prea greu sa cred ca astepti sa fi iubita fara oferi macar respect si intelegere.
Dar suntem oameni.. și ne place să complicăm lucrurile aiurea.
Ștergere