„Astăzi, dăruieşte-i unui străin unul dintre zâmbetele tale. S-ar putea să fie singura rază de soare pe care o vede întreaga zi.”
O dimineață atât de frumoasă.. și totuși atât de multe fețe care trădează răutate, oboseală, stres, nervi, indiferență. Prea puține fețe care să trădeze fericirea, prea puține zâmbete pe buzelor celor care se plimbă, prea multă răutate în jurul nostru.
Cu toate că am trecut pe lângă foarte multe persoane astăzi și le-am zâmbit la fiecare în parte, n-am primit nici măcar 3 zâmbete înapoi. Probabil că lumea mă considera nebună, dar cu geantă pe umăr, cu geacă într-o mână și un buchet de flori în cealaltă mână mie această zi mi se părea una dintre cele mai frumoase zile. În sfârșit se simte primăvara, însă fericirea de pe fețele oamenilor lipsește cu desăvârșire.
În fiecare zi sunt făcute din ce în ce mai multe nedreptăți, privesc spre profesorii care sunt considerați cinstiți, spre acei profesori care ne țin nouă teorie să fim corecți și să facem ceva pentru a schimba tot ce se întâmplă în ziua de astăzi, dar după două secunde uită de toate cuvintele rostite, de toate frazele învățate pe de rost chiar și de ei și fac alte și alte nedreptăți. Ne învață să pierdem timpul, să stăm în liniște și să facem ce vrem doar pentru a-și termina puțina „treabă” pe care o au. Ni se vorbește despre corectitudine , dar suntem furați pe față.
Astăzi nu am suportat să mai stau în casă, nu am mai privit cerul doar de după o fereastră, nu am ascultat câtecul păsărelelor stând întinsă în pat. Am lăsat buchetul de flori pe canapea însoțit de un bilețel scurt. „Pentru mama”. Doar atât, astăzi nu mă simt în stare de mai mult. Am fugit, am fugit spre locul în care mă simt bine. Atât de aproape de mine și totuși vizitat atât de rar.
Stând pe o bancă, un bătrânel m-a întrebat dacă poate sta și el. Cum puteam să-l refuz ? Nici nu mi-ar fi trecut așa ceva prin cap. I-am făcut loc și mi-am continuat „momentul de gândire”. Dintr-odată am simțit că am nevoie să fiu singură, fără să am pe cineva în preajmă, așa că m-am îndreptat spre un loc în care găseam de fiecare dată liniștea când o căutam. Mi-e bine acum.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu