“Aşa că voi veni să te văd dimineaţa şi din felul în care te voi privi vei şti că te iubesc, că sunt tulburată de vocea ta, de ochii tăi, de zâmbetul tău strălucitor şi de sunetul paşilor tăi. Te voi vedea şi sunt fericită, înspăimântător de fericită, pentru că sunt aproape de tine.”
Cât de mult mă pot bucura când îl văd, când ochii săi sunt îndreptați spre mine, sau când îi „scapă” câte un zâmbet. Poate că nu mă fascinează atât de mult sunetul pașilor lui, cât mă fascinează toate mișcările pe care le face, îi știu fiecare gest, ador până și modul în care tușește, sau felul în care întoarce capul în stânga și în dreapta câteodată când merge, l-am privit de atâtea ori mergând cu spatele spre mine încât nu i-aș încurca mersul și gesturile cu ale nimănui, mi-ar fi imposibil să găsesc o persoană care să-i semene. Îl privesc de fiecare dată cu încântare, dar încerc să-mi ascund privirea de privirea lui.. poate din teamă.. sau poate pentru că știu că n-aș rezista să-l privesc în ochi fără să mă împiedic sau fără să roșesc.
Știe că îl iubesc, nu este nevoie să-mi vadă privirea, sau să audă asta de la mine.. mă cunoaște prea bine și poate să-și dea seama cât de ușor poate să mă facă să zâmbesc. I-am mărturisit asta de nenumărate ori. Și i-aș fi șoptit că-l iubesc toată noaptea, dacă aș fi știut că asta nu-l îndepărtează de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu