Îmi las chipul luminat de privirea lunii care intră fără jenă în camera mea, mă așez liniștită în fața oglinzii și-mi trec prin păr peria, închid ochii și încep să visez din nou. Îmi imaginez că mâna care plimbă peria în părul meu, mâna care-mi dezmiardă fiecare șuviță în parte este a lui, iar privirea i se oprește la imaginea mea în oglinda, ochii i se îndreaptă spre halatul subțire, alb, care-mi acoperă goliciunea corpului, își plimbă degetele ușor pe gâtul meu, se apleacă și-mi șoptește să mă ridic. Deschid timidă ochii și îmi întorc fața spre el, îi dau mâna și mă las purtată de el pe ritmul melodiei care din acea seară avea să devină „melodia noastră”.Mâinile sale se plimbă ușor pe spatele meu, iar mâinile mele jucăușe își caută adăpostul în negrul părului său. El mi-ar da halatul la o parte și mi-ar admira formele imperfecte, ca și cum ar fi perfecte , el m-ar întinde pe patul acoperit cu petale de trandafiri, iar întunericul, luna și stelele ar fi martorii iubirii noastre. Corpurile noastre ar deveni un singur corp și ..
Dar melodia s-a terminat,deci și visul meu. Am deschis ochii și mi-am privit fața în oglindă, două urme ale lacrimilor vărsate ies în evidență.. a fost un vis frumos, dar e timpul să mă odihnesc și să-mi amintesc care este realitatea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu