Tu alegi

Caietele mă așteaptă răbdătoare pe masă, însă timpul nu stă după mine; mie nu-mi pasă, ca de obicei, las totul pentru ultimele ore și petrec cât mai mult timp scriind rânduri pe care recitindu-le le șterg pentru că mi se par mult prea banale. Prefer să citesc o carte, sau alte bloguri în loc să-mi petrec după-amiaza făcând exerciții la matematică. Bun, păi și atunci ce caut la mate-info, nu ? Nu prea știu, de la un timp nu prea mai știu ce-mi doresc, îmi place matematica și totuși nu-mi mai place la fel de mult ca înainte; nimic nu-mi mai place la fel de mult ca înainte.

Pe zi ce trece sunt din ce în ce mai dezamăgită de adolescenți; nu mai poți merge liniștit pe stradă că te trezești cu câțiva „deștepți” în spatele tău care n-au altceva mai bun de făcut decât să se bage în seamă cu tine, dar tu îi lași vorbind singuri până își dau seama cât de penibili sunt. Într-o vreme îmi era frică de ei, mă feream și încercam să trec neobservată, acum nu-mi mai este frică de ei, mi-e scârbă. Ce pot să zic, râd singuri de prostia lor.. Ah, și îi detest pe cei care fluieră după fete, să fluiere după câini, nu după fete.

Nesimțirea crește în fiecare zi; respectul dispare. Și eu.. eu nu-mi găsesc locul printre ei.

 De școală nu mai e nevoie să comentez, oricum dacă aș începe n-aș mai termina și aș deveni plictisitoare, mai plictisitoare decât sunt chiar acum.

Am mai spus-o și o voi spune de câte ori îmi va veni să o fac: mi-e dor să văd fețe fericite în jurul meu, mi-e dor de tot ce înseamnă copilărie, pentru că e prea multă răutate, prea multă invidie, prea multă nesimțire. Unde sunt toți cei care luptă pentru dreptate, pentru libertate, unde.. unde sunteți voi ? Unde sunt visele pentru care ar trebui să luptăm ? De ce v-ați închis într-o cameră pe care o umpleți în fiecare zi cu tristețe, cu amintiri neplăcute , de ce vă otrăviți singuri sufletul, de ce nu încercați să fiți mai buni, de ce nu încercați să gândiți altfel, de ce nu încercați să vedeți și părțile bune ale „lucrurilor” ? 

Hai să lăsăm răutatea asta deoparte măcar pentru puțin timp, să ne bucurăm din nimicuri, să zâmbim mai des.