Retragere

„Şi da, plănuiesc să iert şi să uit.
Să iert cât de oarbă am fost şi să te uit.”

Da, asta plănuiesc să fac, căci m-am săturat de toate nopțile nedormite în care mintea mea se cuibărea lângă el în pat. Am obosit să-l caut cu privirea de fiecare dată când știu că e în preajma mea, am obosit să mă mint că a simțit ceva pentru mine, căci atunci când ții la o persoană nu o rănești, nu-i spui cuvinte care dor, nu te porți cu ea ca și cum ar fi un nimic.

Poate că acum mor de dorința de a-i scrie un mesaj, poate că mi-e dor de vocea lui.. și poate că-mi doresc din toată inima să stau la el în brațe, dar unde rămân toate promisiunile încălcate, unde rămân toate cuvintele urâte, visele omorâte și iluziile false ? Au rămas în inima mea și au lăsat o rană pe care n-am nevoie de sare, iar el exact asta este pentru mine : sarea de pe rană.

Atâtea griji pentru viitor, atâtea întrebări fără răspuns, atâtea temeri.. pentru ce ? Pentru nimic, căci acum s-a terminat. 

Ce-mi doresc cu adevărat în aceste momente ? Liniște, asta e tot ce-mi doresc. Aș putea să stau nopți întregi să fac scenarii cu „noi”, aș putea să scriu pagini întregi despre el, aș putea pur și simplu să vorbesc într-una despre el, dar nu-mi mai doresc asta. Îmi doresc să-l uit, mai bine spus îmi doresc să uit de iubirea pe care i-o port. 

Banal. Mi se pare atât de banal tot ce am scris, lipsit de „interesant”. 

O zi atât de frumoasă.. și eu atât de urâtă pe interior. O zi în care am reușit, mi-am depășit limitele. Am câștigat o luptă, am muncit și am obținut. Știu că am puterea necesară să fac asta și în cazul „lui”. 

-Eu.