joi, 18 aprilie 2013

Happiness.

Hai să fim din nou copii, hai să alergăm fără să ne dăm seama că noaptea vrea să ne ajungă, hai să uităm că există probleme, răutate și orice ar putea să ne facă rău. Hai să zâmbim din nou din toată inima. Îmi doresc asta pentru mine.. și pentru tine.
Flori..flori.. atât de multe flori ! Le ador, ador să le am în fiecare cameră a casei, ador să le privesc, să le îngrijesc. Iubesc florile, pentru fragilitatea lor, pentru frumusețea lor.. pentru că dansează sub stropii de ploaie, pentru că și ele se iubesc între ele.. vreau să cred asta, chiar dacă par nebună.
Îmi iubesc părul, chiar dacă e scurt față de cum era cândva, chiar dacă atunci când îmi trec mâna prin el nu mai durează atât de mult, chiar dacă atunci când îmi las peria să-mi aranjeze firele rebele termin mult mai repede.. îmi iubesc părul dimineața, sub razele soarelui când mă îndrept grăbită spre școală și zâmbesc când văd câte un bătrânel ducându-și nepoțelul la grădiniță. Îmi plac atât de mult bătrâneii aceștia care îți transmit atât de multă căldură printr-un simplu zâmbet. 
Dar cel mai mult îmi plac momentele în care mi-e bine, în care îmi vine să râd și mă simt liberă .. pentru că așa mă simt acum. Liberă, de parcă aș fi scăpat de o povară care nu mă mai lăsa să respir.. și nu știu sigur dacă e din cauza școlii sau e pur și simplu ceva care vine din interiorul meu.
Mă bucur atât de mult că dimineața pot merge pe jos, că în sfârșit e cald și văd atâtea fețe.. fețe care mă inspiră, care îmi dau idei pentru a compune, fețe prietenoase.. sau mai puțin prietenoase. Văd persoane încruntate.. și de-odată realizez că așa sunt și eu.. atât de ușor mi se poate schimba expresia feței.. de parcă n-aș putea-o controla. Nu, nu mă prea pricep la asta. 
Dar să ne bucurăm de primăvară, de căldură, de flori, de tot ce e frumos , căci buzele îmi sunt unite într-un zâmbet, inima e bucuroasă , iar cuvintele pur și simplu nu pot descrie ce simt, poate că e fericire.

2 comentarii:

  1. Frumos...mi-ar place sa discutam macar o data..e frumos sa vezi ca oamenii mai gandesc si asa.Spor in continuare.:)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc.. Și mie mi-ar face plăcere să discutăm măcar o dată. :)

      Ștergere