Noaptea fantomelor

          A intrat în casa cufundată în tăcere. Astăzi, după mult timp, simțea oboseala și știa că avea să își petreacă toată noaptea gândindu-se la tot ce s-ar fi putut întâmpla, știa că deși este foarte obosită nu va putea închide ochii fără să fie urmărită de privirea lui, de toate cuvintele pe care le-ar fi putut spus.. dar pe care le ținea doar pentru el, la fel ca de fiecare dată.

            Cu mișcări leneșe și-a făcut un ceai și a ales fotoliul pentru a-și odihni puțin picioarele după plimbarea lungă pe care a făcut-o. S-a plimbat toată ziua, n-a simțit nevoia să facă altceva, așa că și-a ascultat pur și simplu inima. A închis ochii și și-a lăsat capul ușor pe spate, încet și-a desfăcut cămașa și și-a dezgolit umerii, știa că dacă el ar fi fost acolo ar fi avut parte de puțin masaj, dar acum trebuia să se mulțumească doar cu amintirea mâinilor bărbatului iubit pe umerii săi. Fredonând melodia pe care i-a dat-o el,  pentru prima dată când s-au despărțit a lăsat câteva lacrimi să-i cunoască obrajii. Lăsându-se în brațele amintirilor, a ales să-și petreaca noaptea în acel fotoliu și să revadă fiecare moment alături de el; totul părea atât de perfect în acele momente.. și nu s-ar fi gândit niciodată că totul s-ar putea termina, își dorea prea mult ca fetița pe care o va avea să semene cu el, își amintea chiar și acum toate grijiile pe care și le-a făcut de fiecare dată când el era plecat într-un loc nou, sau de fiecare dată când știa că e înconjurat de multe fete; îi era teamă întotdeauna că poate „alta” va observa cât este el de minunat, iar el.. va găsi o „alta” pe care s-o iubească, o „alta” mai bună. Își mai amintea și „plimbările” pe care le făcea în jurul locului unde el stătea doar pentru a-i vedea umbra de la distanță. Aceasta era seara amintirilor, seara fantomelor, căci el s-a transformat într-o fantomă care și-a găsit locuința în sufletul ei și deși nu și-a plătit chiria de prea mult timp, nimeni nu e destul de puternic pentru a-l scoate „în stradă”.

            Ar fi putut să-și promită din nou că-l va scoate din sufletul său, ar fi putut să-și spună din nou că dacă nu-l va mai vedea o vreme îl va uita.. doar că în seara aceea nici ea nu mai credea, nu mai putea crede asta, căci în acele lungi ore în care ea s-a gândit la toate clipele alături de el, el era chiar în fotoliul alăturat, îi înțelegea tăcerea și îi citea gândurile. A venit odată cu luna și s-a așezat lângă ea fără să scoată vreun cuvânt. Lăsând amintirile la o parte, s-a ridicat din fotoliu și a pășit timidă spre el.. povestea avea să se schimbe de data aceasta, căci după ce ea i-a dăruit și ultima bucățică din ea care-i mai rămăsese, el a plecat pentru totdeauna.. iar ea, ea încă mai stă în fotoliul acela și se luptă cu fantoma care refuză să o părăsească..