Ultima „scrisoare”

            Am scris sute de rânduri despre tine, m-am mințit în fiecare zi că va fi bine, m-am mințit că undeva în adâncul sufletului tău simți ceva pentru mine. Ei bine, astăzi am ajuns la capătul puterilor, astăzi nu mai pot scrie la fel ca ieri, pentru că simt că toate sentimentele astea pentru tine s-au unit în ideea de a-mi distruge liniștea, de a-mi distruge orele de somn la care țineam atât de mult cândva.. și nu , nu voi mai pierde nicio noapte așteptând mesajul tău în zadar, nu voi mai spera  că te gândești la mine sau că simți ceva pentru mine. Și nu-s tristă, nici măcar nu-mi pare rău, și nu e nici măcar regretul că eu am fost cea care s-a gândit întotdeauna la tine, eu am fost cea care s-a agățat cu disperare de fiecare cuvânt, eu am fost cea care a sperat până când s-a izbit de realitate.

            Mi-am privit picioarele, mâinile, corpul în general, e plin de lovituri, vânătăi, exact așa cum era când eram și mai mică, dar nu ele sunt cele care mă dor când pun capul pe pernă. Am scris datorită ție, poate că datorită ție am ajuns aici, poate că datorită ție sunt așa cum sunt astăzi. Și îți mulțumesc, căci am învățat să nu mai mint, am învățat să visez și să lupt. Te-am iubit și nu voi uita niciodată nici măcar un moment, nu voi uita că îmi spuneai „micuțo” și nu voi uita nici ce spuneai după „te iubesc”, chiar dacă tu probabil că ai făcut-o.

           

            Acum cred doar că trebuie să merg mai departe, cred doar că vei rămâne mereu acolo, într-un colțișor(mai mare)al inimii mele.

Și-ți doresc să fii la fel de fericit ca mine, îți doresc să găsești fericirea în „lucrurile” cu adevărat importante și-ți mai doresc și să-ți găsești fata viselor tale. Meriți. Merităm amândoi să fim fericiți.

                                                       Cu drag , eu, cea care te-a iubit și încă o mai face.. dar shh..